„I-am promis bunicului meu că o să scriu despre patimile lor din exil” – despre „Domiciliu obligatoriu”, de T. Idvorean

Domiciliu obligatoriu este un roman ce spune povestea a peste patruzeci de mii de bănățeni și olteni din sate și orașe situate în apropierea graniței cu Yugoslavia, care, în noaptea de Rusalii a anului 1951, au fost ridicați din casele lor și duși într-o direcție necunoscută… Aveau să afle că vor locui nu se știe cât timp în Bărăgan. Gospodari, oamenii și-au construit bordeie, colibe, școli și biserici din materialele pe care le aveau la îndemână – lut, trestie și paie – așa s-au format optsprezece sate…


Povestea acestor oameni a fost și povestea bunicilor mei. De la ei și de la tatăl meu – ajuns și el ulterior în Bărăgan – am aflat despre condițiile precare în care au fost nevoiți să locuiască, despre munca grea la care au fost supuși, dar și despre presiunile politice cărora trebuiau să le facă față. I-am promis bunicului meu că o să scriu despre patimile lor din exil și mi-am respectat angajamentul, chiar dacă asta s-a întâmplat cu întârziere. Procesul a durat cam doi ani, cu destule întreruperi, mai ales la început, dar apoi totul a venit de la sine, ca o poveste auzită și transmisă mai departe. O poveste pe care cei tineri sper să o citească, astfel încât greșelile trecutului să nu se mai repete.


Toate personajele romanului care îi întruchipează pe deportați sunt reale, săteni din Pustiniș care au trebuit să îndure opresiunea regimului comunist. Din păcate, puțini dintre ei mai sunt în viață. Întâmplările pe care aceștia le-au trăit sunt într-o proporție covârșitoare reale, unele fiind însă inspirate din viața altor bănățeni strămutați în Bărăgan. Desigur, există în roman și elemente de ficțiune. Personajele care întruchipează membri ai staff-ului comunist sunt fictive, iar dacă o să vi se pară cunoscute… e doar o întâmplare!


La începutul anilor cincizeci regimul comunist era preocupat de consolidarea pozițiilor sale. Așa se face că în noaptea de Rusalii a anului 1951, în baza unui decret guvernamental emis în luna martie, douăsprezece mii de familii din vestul României au fost mutate cu forța, fiind considerate elemente periculoase pentru stat. Acești oameni au încercat să domesticească o câmpie aridă, au fost obligați să îndure exilul Bărăganului și un domiciliu obligatoriu cauzat de oameni, și nu de un virus!

Teodora Idvorean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *