Acest produs este în curs de apariție!

Domiciliu obligatoriu

Categorie:

Descriere

 

Prezenta ficțiune se alătură unei literaturi bogate despre deportarea în Bărăgan care a început cândva demult, în vremurile comuniste, când Ana Blandiana a scris o povestire parabolic-esopică, așa cum se putea pe atunci, despre drama țăranilor bănățeni și olteni de pe țărmurile Dunării. Ne-am alăturat, Viorel Marineasa și subsemnatul, cu prima carte despre tragedia din 1951 (Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Rusalii 51, Editura Marineasa, 1994). Mai apoi, a venit vremea studiilor istorice sistematice realizate de Smaranda Vultur, la acestea s-au adăugat filme documentare, albume fotografice, memorialistică. Îmi aduc aminte că am publicat fragmente din tulburătorul caiet cu însemnări al Elenei Spijavca din coliba deportării în anul 1994. Caietul a fost mai apoi redactat și editat de Romulus Rusan la editura Academiei Civice.

Iată, așadar, o întreagă bibliografie (bogată, de-acum) la care se adaugă prezentul roman al Teodorei Idvorean, jurnalist de radio, provenită dintr-o familie de deportați, trăind, adică, o viață, până la maturitatea la care a ajuns pe vremea revoluției cu un secret stigmat social: urmaș al deportaților. Am scris și despre asta și poate că ar putea Teodora să continue documentarul ficțional cu întoarcerea acasă. Știu din mărturiile deportaților despre cum au stat mulți dintre ei în căsuțe improvizate fără să poată să intre în propria lor casă mare, de fruntași ai satului, în care, cât au fost deportați, s-a instalat conducerea ceapeului sau a primăriei. Alții au trăit ani de zile în curte cu secția de tractoare instalată în anexele casei. O poveste ar fi și felul în care copii deportaților au reușit să răzbată în viață cu dosarul securității după ei, să intre la facultăți, să promoveze acolo unde vrednicia îi îndreptățea. Așadar, povești de viață. Așa ceva este și romanul de față, o scriere debut în proză a autoarei, care a mai publicat cărți de interviuri și reportaje. Desigur aici este altceva, trebuia să dea viață unor oameni, să-i pună să vorbească cu firescul existenței de zi cu zi, să construiască un epic, să dea dinamism, culoare și mișcare cinematografică scenelor descrise. În mare parte, este un început de drum, o îndemn să-l continue, există aici virtute prozastică și capacitate lexicală. Am remarcat savoarea cuvintelor bănățene, capacitatea de a surprinde ritmul vieții cotidiene, fie ea și în bălăriile Bărăganului. Nu lipsesc scene casnice, cutare preoteasă primește goști în colibă și se întreține cu ei firesc, ca și când n-ar trăi în plin absurd concentraționar:

Intrară în bordei și după ce se așezară pe o laviță Todor primi de la doamna casei o lipie. Rupse jumătate din ea și o puse în buzunar să i-o ducă nevestei.

-Lasă, am și pentru Părăschie, spuse preoteasa cu un zâmbet trist și pregăti un mic pachețel.

Natura însoțește viața deportaților, îi chinuie, îi înspăimântă, o admiră în amurguri de vară, de primăvară, în dimineți aprige de iarnă. Grijile sunt mai întotdeauna ritmate de trecerea implacabilă a anotimpurilor:

– Acuși vine toamna, spuse Todor într-o zi pe când se întorcea cu Iovan Dăjanu de la CAP.

-Da, dimineața și seara e deja rece și ai văzut că în ultimele zile a plouat sâcâitor și nesfârșit. Acuși se pune bruma.

-Trebuie să ne interesăm din nou de lemne, dar până să mergem să cumpărăm de la Constantin, preotul din Hârșova ar trebui să mai tăiem niște cloambe(crengi) de băgrin sau de salcie din pădurea de pe malul Dunării. Ele ne vor folosi în serile ploioase de toamnă, iar când o fi ger o să punem pe foc butuci din lemnele cumpărate de la părintele Constantin.

Ceea ce atrage atenția în paginile romanului este ceea ce am remarcat și noi, subsemnatul împreună cu Viorel Marineasa, când am redactat acea primă carte a deportării din literatura noastră, și anume capacitatea eroic-miraculoasă a oamenilor aflați în situații limită de a reluă, păstra și continua cu încăpățânarea supraviețuirii viața dintotdeauna : aceea cu sărbătorile creștine de primăvară și iarnă, întâlnirile în jurul unei mese duminicale, oricât de sărăcăcioase, bucuria sărmană a unei nunți, precaritatea eroică a unui botez în pustiu, ritualul știut de acasă al sacrificării porcului cu toate cele care îi urmează, sau, chiar așa !, organizarea meciurilor de fotbal pe un tăpșan la marginea satului de cocioabe. Emoționant și definitoriu. Autoarea nu uită mai nimic din toate astea, le evocă cu afecțiune, cu multe pagini de proză autentică. Este un început de drum prozastic căruia îi urăm, cum spun călătorii pe oceanul bibliotecilor, vânt la pupa scrisului !

Daniel Vighi

 

Autor: Teodora Idvorean
Anul apariției: în curs de apariție
Tip copertă: necartonată
ISBN: 978-606-94703-6-7

 

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.