Program excursii

50 DE ANI DE LA SCUFUNDAREA INSULEI ADA KALEH

În data de 18 septembrie, cu plecare la ora 07.00 de la Adam Muller Gutenbrunn, – o nouă excursie de top a Asociației Culturale Ariergarda cu miresme exotic-orientale din trecutul Banatului istoric, prilejuită de comemorarea a cincizeci de ani de la scufundarea insulei Ada Kaleh.

În program evocarea a doi timișoreni deosebiți, arhitectul Hans Fakelman și sculptorul Petru Jecza, la moderna biserică romano-catolică din Orșova. Acolo vor fi momente de muzică, istorie și literatură legată de povestea insulei Ada Kaleh.

Un alt moment va avea loc la rafinata cafenea Ada Kaleh din Drobeta Turnu Severin cu lansarea cărții eveniment Istorii scufundate – o masivă antologie istorică, literară și etnologică realizată de scriitorul Daniel Vighi, cu texte istorice semnate de Cristina Feneșan și literare ale lui Mircea Cărtărescu, Viorel Marineasa, Romulus Dianu.

Daniel Vighi va acorda autografe împreună cu domnul Ergun Koco, octogenarul insular, care va evoca viața de pe insulă. Vom avea apoi partea cea mai interesantă a excursiei cu vaporașul  pe Dunăre la insula Șimian care adăpostește parte din cetatea și cimitirul musulman de pe Ada Kaleh aduse acolo din ordinul lui Nicolae Ceaușescu.

Pe insulă vor fi evocări, literatură din antologia Istorii scufundate și momente muzicale la fața locului. Totul va fi însoțit de savoarea gastronomică orientală specifică insulei, turiștii putând degusta ciorbă și saramură cu somn de Dunăre și dulciuri de tradiție turcească la cafeneaua Ada Kaleh și pe restaurantul-debarcader Terasa marinarului.

Așadar, momente de neuitat despre o lume orientală ivită o clipă din lampa lui Aladin care se va ivi din istorie, muzică, literatură dar și din dulciuri și mâncăruri de tradiție otomană.

⇨Prețul excursiei: 150 lei/pers.

⇨Detalii pentru rezervări și pentru plată în numerar tel. 0724320609

Sau puteți opta pentru transfer bancar:

ASOC.CULT.ARIERGARDA:
Bancă: BRD GROUPE SOCIETE GENERALE
IBAN: RO97BRDE360SV21594853600
BIC: BRDEROBU

 Servicii incluse:

⇨ transport autocar

⇨ ghid autorizat însoțitor pe toată durata excursiei

Preț 150 lei: deplasare, ghizi, muzică

Opțional: 40 lei excursia pe Dunăre pe insula Șimian, plata în autocar

În caz de vreme nefavorabilă pentru excursia pe Dunăre (mai ales vânt puternic) variantele alternative vor cuprinde vizite la muzeul de istorie din Drobeta Turnu Severin și/sau la barajul de la Porțile de Fier.

~EXCURSIE ÎNCHEIATĂ~

PE URMELE ROMANILOR LA Sarmizegetusa Ulpia Traiana ȘI GEOAGIU

O nouă excursie culturală marca Asociației Ariergarda pe 21 august, orele 7.00, din fața Casei de Cultură Adam Muller Gutenbrunn.

De data aceasta mergem pe urmele Imperiului Roman și a vieții dramatice și celebre a marelui poet și amant, prinț al versului și al modei, Ovidiu Publius Naso, cel care își va sfârși viața pe țărmurele înghețat al Pontului Euxin.

Scene din viața sa și lecturi din poezia marelui Naso vor fi evocate și recitate de scriitorii și ziariștii Teodora Idvorean de la Radio Timișoara și Daniel Vighi de la Universitatea de Vest.

Vom descifra prin cei doi ghizi viața cotidiană a urbei antice de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana la fața locului, vom ajunge la frumusețea băilor romane de la Geoagiu însoțiți de umbrele împăratului Octavianus Augustus, a marii împărătese Aurelia, a fiicei lor, Julia, cea iubitoare de iubiri năvalnice, vom avea momente unice de muzică de flaut printre ruine antice și poeme de dragoste și exil.

În programul excursiei avem și vizita cascada spectaculoasă Clocota, apoi drumul roman care a străbătut două milenii până se va întâlni cu noi pe culmea dealului de deasupra băilor Geoagiu.

Vom admira cu muzică și explicații pe măsură din partea prietenului Claudiu, localnic și ghid specializat al celei mai vechi biserici din Transilvania, știută sub numele de Rotonda aflată împreună cu o veche biserică calvină într-un superb parc unde vom mai asculta muzică și, ca de obicei, vom avea momentul lansării de carte cu autograf de autor și editor.

O zi plină de istorie, literatură și muzică la care vă invităm cu pasiune și dedicație, ca de obicei!

PROGRAM

21 august

》Plecare din Timișoara la ora 7.00
Sarmizegetusa – Se vizitează situl roman + lectură și muzică
Geoagiu Băi
Se vizitează băile romane + lectură și muzică
Cascada Clocota
Pauză de masă/ timp liber
Drumul roman
Geoagiu
Se vizitează Biserica Rotondă + lectură, muzică și târg de carte
》Sosire Timișoara în jurul orei 21.00

⇨Prețul excursiei: 150 lei/pers.

⇨Detalii pentru rezervări și pentru plată în numerar tel. 0724320609

Sau puteți opta pentru transfer bancar:

ASOC.CULT.ARIERGARDA:
Bancă: BRD GROUPE SOCIETE GENERALE
IBAN: RO97BRDE360SV21594853600
BIC: BRDEROBU

➡️ Servicii incluse:

⇨ transport autocar

⇨ ghid autorizat însoțitor pe toată durata excursiei

~EXCURSIE ÎNCHEIATĂ~

Minunile de piatră ale Țării Hațegului și degustare de virșli la Sălașu

Țara Hațegului este unul dintre acele ținuturi istorice ale României cu un potențial turistic fabulos. În ce privește beneficiul acestui potențial, cu câteva excepții, „ocuparea turistică” a Hațegului se află încă la stadiul de pionierat. Bisericile de piatră, cetățile, ruinele antice răsfirate pe văile și dealurile acestui ținut mirific sunt comori arhitecturale unice în patrimoniul național.

În excursia culturală pe care o propunem pentru data de 17 iulie 2021, vom începe cu o vizită la bine-cunoscuta biserică de la Densuș, monument cu o arhitectură stranie, ridicat într-un stil romanic aparte, care încântă deopotrivă ochiul turistului, cât și al istoricului.

După bucuria reculegerii în bisericuța veche de opt secole, vom urca la donjonul de la Răchitova, aflat în apropiere. Aici ne putem lăuda, că, în urmă cu câțiva ani, prin intervenția asociației noastre, primarul localității a durat un pod peste pârâul din localitate, facilitând astfel un acces mai ușor către vechiul turn ridicat de cnezii Mușina  de Densuș, undeva în veacul al XIV-lea.

Ieșind apoi la drumul care străbate Țara Hațegului ca o coloană vertebrală, vom poposi la una dintre cele mai frumoase biserici românești din acest ținut, cea de la Strei. Și ea ridicată în stil romanic în jurul anului 1300, se bucură de o pictură interioară superbă, realizată probabil de meșteri dalmați,  date fiind interferența de trecentto italian cu inscripțiile slavone, de redacție sârbească.

O pauză de masă binevenită ne va aștepta apoi la Sălașu de Jos, unde ne vom răsfăța cu o degustare a gustoșilor virșli de casă, renumiți în zonă, de la un producător local testat deja și apreciat în unanimitate de turiștii Ariergarda în felurite alte ocazii.

Vom încheia mica pleiadă de minuni de piatră hațegane cu ruinele podului de la Ciopeia, asupra căruia specialiștii nu au lămurit încă proveniența. E, cu siguranță, un vechi pod medieval, deși sunt voci care îl coboară până în antichitatea romană.

Ca de fiecare dată în excursiile Ariergarda, deliciile culinare și istorice vor fi însoțite de cele literare, precum și de o lansare de cărți nou-nouțe ale editurii noastre, întregind bucuria unei zile pe care ne-o dorim una de sărbătoare: prima excursie culturală Ariergarda după pandemia care ne-a „blocat” mai bine de un an. Să fie într-un ceas bun!

PROGRAM

17 iulie -sâmbătă

Plecare ora 7,30 din față de la Adam Muller Guttenbrunn.

Timișoara – Densuș

Densuș

Densuș – Răchitova

Răchitova cetate

Răchitova – Strei

Strei

Strei – Sălașu de Jos

Sălașu de Jos, masă – virșli

Sălașu de Jos – Ciopeia

Ciopeia

Ciopeia – Timișoara

Sosire Timișoara în jurul orei 20,00.

➡️ Servicii incluse:

⇨ transport autocar

⇨ ghid autorizat însoțitor pe toată durata excursiei

⇨Evenimentul pe FACEBOOK aici.